joi, 23 octombrie 2008

Google a lansat în SUA primul model de telefon mobil

Ieri a fost lansat în Statele Unite primul telefon mobil al companiei Google, botezat scurt G1. Mult mai puţin promovat decât apropiatul său rival de la Apple, iPhone, telefonul a avut mare priză la cumpărători care au aşteptat ore întregi să testeze noul model.


G1 dispune de o tastatură întocmai ca cea a unui computer şi de o cameră foto de 3,2 megapixeli. Acestea sunt considerate principalele sale atuuri în comparaţie cu iPhone. Dar nu sunt sigurele calităţi. G1 este dotat printre altele cu un browser complet şi un music player. Cei care îl folosesc deja spun că telefonul este la fel de util şi de uşor de folosit ca un laptop.

Deocamdată primul pas al companiei Google în domeniul telefoniei mobile pare să fie un succes. G1 este disponibil momentan numai în Statele Unite prin operatorul T-Mobile, care îl oferă spre vânzare pentru 180 de dolari şi un abonament încheiat pe o durată de doi ani.

Niciun comentariu: