marți, 14 octombrie 2008

UPDATE Patriciu, cel mai bogat roman in topul Adevarul 500 Miliardari. Urmeaza Ion Tiriac

UPDATE 1: Reprezentantii Adevarul Holding si ai echipei “Adevarul 500 miliardari” nu pot spune in ce masura criza financiara globala va afecta clasamentul.
Alte declaratii: reprezentantii citati promit sa aduca Forbes in Romania si spun ca nu se "compara cu competitia", dar tin cont de ea..

Topul celor mai bogati, versiunea Adevarul

Dinu Patriciu este cel mai bogat om din Romania, cu 1,9-2 miliarde de euro, potrivit clasamentului "Adevarul 500 miliardari", dat publicitatii luni. Pe locul secund se afla Ion Tiriac, cu 0,95-1 miliard de euro. Al treilea este Zoltan Teszari de la RCS&RDS, cu o avere estimata la 0,9 miliarde euro.

Top 5 este completat de Marius si Emilian Cristescu, cu 0,85 miliarde euro, urmati de Sorin Ovidiu Vantu, cu 0,85 miliarde.

"Adevarul" este publicat de Adevarul Holding, detinut de Dinu Patriciu. Clasamentul a fost lansat cu doar o zi inainte de prezentarea oficiala a "Top 300 Capital", top realizat de revista Capital, publicata de Ringier Romania, si care va fi pus in vanzare miercuri. Din informatiile HotNews.ro, ce coincid cu cele anuntate vineri de Pagina de media, Capital arata cu totul altfel decat cel al Adevarul, , in "top 3"-ul Capital pe primul loc aflandu-se George Becali, urmat de Tiriac si de Dinu Patriciu.


Fratele lui Dinu Patriciu, Serban, are 30 - 32 milioane euro si este asociat cu Daianu si Atilla Verestoy

Domeniu: imobiliar
Serban Patriciu este in acest moment actionar majoritar (71,42%) al Hein Romania, companie imobiliara la care mai detin actiuni fratele sau, Dinu Patriciu (28,57%) si Monica Patriciu (0,0001%). Pana in lun august a.c., Dinu si Serban Patriciu au fost parteneri in cadrul Hein Romania cu George Gaita - se arata in Top. [...] Sursa citata mai spune ca societatea Hein s-a divizat, iar GG Sky, firma infiintata de George Gaita, a preluat o parte din terenuri si imobile.

Serban Patriciu mai detine 8,5% din Institutia Financiara Nebancara Bavaria Leasing, alaturi de Daniel Daianu, fost ministru al Finantelor (12%), senatorul Attila Verestoy (29,9%) si Michael Horst Schmidt, 29,3%, presedintele automobile Bavaria (importatorul BMW in Romania).
Bavaria Cars Sibiu, administrata de Michael Schmidt Horst, il are ca asociat cu 20% si pe reputatul ziarist Emil Hurezeanu (familia jurnalistului se afla pe locul 497 in top, cu 6-7 milioane euro).

UPDATE Reprezentantii Adevarul Holding si ai echipei “Adevarul 500 miliardari” nu pot spune in ce masura criza financiara globala va afecta clasamentul. Iar directorul general Razvan Corneteanu spune ca nu au lansat catalogul “comparandu-l cu competitia”, dar ca pe segmentul publicatiilor de acest fel exista loc de competitie.


Razvan Corneteanu, director general Adevarul Holding, despre concurenta dintre "Adevarul 500 miliardari" si "Top 300 Capital”: "Nu am facut acest catalog comparandu-l cu competitia. Nu ne intereseaza care sunt diferentele si nu va pot spune care sunt acestea, dar pot spune ca am alocat resurse importante care, pentru acest tip de produs, se transforma in calitate. As paria ca cifrele din catalog sunt mai aproape de adevar decat ale oricarui alt competitor (...) Pe fiecare segment exista competitie, atat timp cat se poate face business si se pot face bani pe brandul respectiv. Consideram ca este o strategie corecta ca aceasta echipa pe care am construit-o sa editeze un asemenea catalog".
Razvan Corneteanu, despre negocierile cu Forbes: Avem negocieri in stadiu avansat pentru a aduce Forbes in Romania si vom avea un contract cu Forbes pentru a realiza "pe o perioada mai lunga" un top al celor mai bogati romani.
Adriana Halpert, redactor-sef “Adevarul 500 miliardari”: Nu ne dorim ca acest top sa devina ceva istoric, atat timp cat lucrurile se pot schimba foarte repede in perioada aceasta.
Raluca Bara, redactor “Adevarul 500 miliardari”: Este foarte greu de anticipat cat de constante vor ramane evaluarile in conditiile crizei financiare actuale. Atat timp cat nici analistii nu pot anticipa ce se va intampla pe piata de capital, nici noi nu vom putea anticipa care va fi pozitia actionarilor prezenti in top, care au actiuni listate la bursa.

Top 10 Adevarul:

1. Dinu Patriciu - 1,9 - 2 miliarde euro
2. Ion Tiriac - 0,95-1 miliard euro
3. Zoltan Teszari - 900 de milioane euro
4. Marius si Emil Cristescu - 850 de milioane euro
5. Sorin Ovidiu Vantu - 800-850 milioane euro
6. Veronica Dragan - 800 milioane euro
7. Gigi Becali - 700-750 milioane euro
8. Bobby si Razvan Paunescu - 700 de milioane euro
9. Ovidiu Tender - 650-700 de milioane euro
10. Familia Voiculescu - 650 milioane euro

Urmatorii clasati (milioane euro)

11. Dan Grigorescu Adamescu 600 - 650
11. Ioan Niculae 600 - 650
13. Gruia Stoica 550 - 600
14. Cristian Burci 550
15. Nicolae Dumitru 500 -550
15. Familia Rapotan (Galati) 500 - 550
17. Fratii Micula (Oradea) 500
17. Costel Casuneanu 500
19. Ionut si Robert Negoita (Bucuresti, cunoscuti pentru lantul de hoteluri Rin) 400
20. Gheorghe Caruz (Braila) 350
20. Taher Fathi 350
22. Dan Sucu (Bucuresti, proprietarul Mobexpert) 330 - 350
23. Ilie Carabulea (Sibiu, Atlassib) 320 - 350
24. Dimitrie Sturdza (principele Sturdza, afacerea Desse of Switzerland) 310 - 320
25. George Copos 300
25 Ioan Neculaie (Brasov, uzina Roman, FC Brasov) 300
25. Radu Dimofte (imobiliare) 300
25. Gabriel Popoviciu (imobiliare) 300
29. Josef Goschy (Timis, energie, servicii) 290 - 300
29. Ioan Zapodeanu (Iasi, imobiliar) 290 - 300

Adevarul precizeaza ca "pentru un calcul cat mai corect al averilor, echipa Adevarul a apelat la experienta in domeniu a doua companii de specialitate" - societatea de servicii de investitii financiare Fairwind si firma de consultanta Darian. In luna septembrie, presa anunta ca Fairwind Securities este noul nume al Tailwind Securities, controlata de Rompetrol Holding.

Conform Adevarul 500, afacerile lui Dinu Patriciu se prezinta astfel:

detine 25% din Rompetrol, participatie evaluata la 450-550 de milioane de euro
detine compania EuroJet
proiecte imobiliare de 500 milioane de euro
a investit peste 35 de milioane de euro in compania de media Adevarul
investitii pe portofoliu de 700 milioane de euro
afacere de 70 de milioane de euro in IT
doua afaceri in domeniul energiei alternative, in Olanda

De remarcat faptul ca o foarte mare parte dintre cei "500 de miliardari" nu sunt miliardari nici in RON. Ultimul clasat, Iulian Francu, implicat in afaceri imobiliare si de constructii in Italia, are o avere de 6 milioane de euro.

Zece din primii 40 cei mai bogati oameni ai Romaniei, conform clasamentului Capital, au afaceri cu media, de la grupuri importante de presa la mici investitii in presa locala.

Top 10 oameni de afaceri cu investitii in media, conform Adevarul 500:

1. Dinu Patriciu (locul 1 in clasamentul general)
2. Sorin Ovidiu Vantu (locul 5 in clasamentul general)
3. Veronica Dragan (afaceri de presa locala - locul 6 in clasamentul general)
4. Bobby si Razvan Paunescu (locul 8 in clasamentul general)
5. Familia Voiculescu (locul 10 in clasamentul general)
6. Dan Grigore Adamescu (locul 11 in clasamentul general)
7. Fratii Micula (locul 17 in clasamentul general)
8. Ionut si Robert Negoita (locul 19 in clasamentul general)
9. Octavian Radu (locul 40 in clasamentul general)
10. Adrian Sarbu (locul 40 in clasamentul general)

Politicieni bogati

In topul celor mai bogati romani se afla si politicieni. Alegem cateva exemple din Indexul de nume:

Dan Ioan Popescu 18 - 19 milioane euro (locul 346)
Calin Popescu Tariceanu 15 - 16 milioane euro (locul 377)
Familia Sechelariu 190 - 200 milioane euro (locul 48)
Culita Tarata 180 - 200 milioane euro (locul 49)
Iulian Tocu 70 - 72 milioane euro (locul 125)
Nicusor Constantinescu (presedintele Consiliului Judetean, Constanta) 10 milioane euro (locul 452)
Cristian Boureanu - 7 milioane euro (imobiliare, constructii) (locul 494)
Deputatul Zamfir Dumitrescu 7 milioane euro (pictura) (locul 494)
Radu Berceanu 6 - 7 milioane euro (locul 497)

Medicina
Familia Marcu (lantul de hyper-clinica Medlife si spitalul Life Memorial Hospital) se plaseaza pe locul 203, cu o suma estimata la 40 - 45 milioane euro, afacerile din domeniul medical, dar si imobiliar si turism.

Topul Forbes Europa Centrala si de Est

Dinu Patriciu si Ion Tiriac apar si in Topul Forbes al celor mai bogati est-europeni, dupa cum urmeaza:

Dinu Patriciu - pe pozitia 10, cu 2,5 miliarde dolari (1,8 miliarde euro)
Ion Tiriac - pe locul 14, cu 1,2 miliarde dolari (0,87 miliarde euro)
Topul international este publicat, sub licenta Forbes, de publicatia citata Top 500 miliardari (Adevarul), care titreaza: Topul celor mai bogati oameni, dati peste cap de criza sub-prime. "In conditiile actuale ale crizei de pe pietele financiare internationale este foarte posibil ca ierarhia in clasamentul celor mai bogati oameni din lume sa se schimbe radical de la o luna la alta", potrivit surselor citate.

Topul Forbes al celor mai bogati oameni din lume (miliarde dolari)
1. Warren Buffett (SUA) 62
2. Carlos Slim Helu & familia (Mexic) 60
3. William Gates III (SUA) 58
4. Lakshmi Mittal (India, rezident in Marea Britanie, proprietarul Mittal Steel Galati in Romania - n.r.) 45
5.Mukesh Ambani (India) 43
6. Anil Ambani (India) 42
7. Ingvar Kamprad & famlia (Suedia, rezident in Elvetia) 31
8. KP Singh (India) 30
9. Oleg Deripaska (Rusia) 28
10. Karl Albrecht (Germania) 27

UPDATE 2: Miliardari din Adevarul 500 saluta noul clasament cu jumatate de gura

Dinu Patriciu, locul 1, 1,9 - 2 mld.euro: "Sunt intr-o pozitie oarecum jenanta. Cand mi-a spus managementul Adevarul Holding ca vor sa faca un top, le-am spus: "ma baieti, iar o iau pe cocoasa. o sa zica lumea ca l-am facut singur". Am vazut in presa de azi ca se si intampla, chiar o iau pe cocoasa, nevinovat . N-am niciun fel de legatura cu topul asta, decat faptul ca m-au pus in el. (...)Una peste alta mi se pare un produs de calitate care cred ca era extrem de necesar. Odata ce va fi intarit cu acest nume greu al publicisticii (n.r. Forbes), eu cred ca nimeni nu-l va mai contesta".
Robert Negoita, locul 19, 400 milioane de euro: "Ar trebui urmarit cu mare atentie impactul social pe care il au aceste dezvoltari de averi. Nu mi se pare deloc normal sa promovam tipuri de business care sunt distructive pentru societate. Spre exemplu, cele care se bazeaza pe specula, care, in loc sa ajute societatea, se constituie intr-o mare frana. De aceea, in niciun caz nu le-as pune pe primul loc. Mai mult decat atat, faptul ca exista doua topuri, este un lucru pozitiv pentru ca intotdeauna concurenta este constructiva".
Viorel Catarama, locul 47, 200 milioane de euro: "Imi exprim un oarecare regret pentru ca se incearca abaterea atentiei de la ceea ce se urmareste prin publicarea acestor topuri care sunt necesare si care sunt valabile in toata lumea, spre o disputa in doi cu un alt clasament. Din cate am citit astazi, va exista o disputa foarte mare mediatica, in urmatoarele zile, intre cele doua clasamente, referitor probabil la primele 10 pozitii si la unele dezvaluiri care nu au nimic de-a face cu realitatea. (...) Cred ca presa este cea care ar trebui sa gaseasca eventualele diferente care trebuie aduse in atentia opiniei publice, si in niciun caz sa intram intr-o disputa personala, fara argumente, care poate degenera si care nu face deloc bine celor care sunt in interiorul acestor carti. Prin urmare, cred ca e binevenita aceasta competitie, cred ca este un prim pas spre clarificari necesare care trebuie sa aiba loc in Romania. Nu cred, insa, ca e foarte bine sau o mare placere pentru un om sa faca parte din aceste clasamente pentru ca, in general, o pozitie in paginile unor astfel de clasamnete iti aduce mai mult necazuri decat bucurii ".
Directorul Adevarul Holding, Razvan Corneteanu, il contrazice pe Catarama: "Nu va fi niciun fel de disputa. Este vorba de o competitie pe un segment foarte bine definit. Aceste tipuri de publicatii n-au fost inventate in Romania, au o vechime foarte mare in Europa".
Radu Octavian, locul 40, 250 milioane de euro: "Cifra cu care sunt eu mentionat in top, probabil ca era oarecum apropiata de adevar acum cateva zile sau saptamani, astazi banuiesc ca daca as vrea sa vand n-as mai lua niciun ban. Nu ca n-ar avea valoare, dar nu m-ar cumpara nimeni".


Becali - primul in clasamentul
general Top 300 Capital?


UPDATE 3: Mogulii media, o sectiune din Top 300 Capital, publicata in premiera de Iulian Comanescu, pe blogul sau:
1. Dinu Patriciu - 2.000-2.100 mil. euro
2. Familia Voiculescu - 1.500-1.600 mil. euro
4. Familia Păunescu - 1.300-1.400 mil. euro
4. Sorin Ovidiu Vîntu - 1.200-1.250 mil. euro
5. Familia Adamescu - 1.000-1.100 mil. euro
6. Fraţii Micula - 960-980 mil. euro.

Niciun comentariu: