În cursul unei expediţii spaţiale, astronauţii fac mii de poze. Site-ul space.com a realizat topul celor mai reuşite astfel de imagini, ce surpind suprafaţa terestră de la mii de kilometri distanţă.
Galerie Foto
Pe locul 10 se află o fotografie făcută din Staţia Spaţială Internaţională, a unei navete nepilotate folosită pentru aprovizionarea Staţiei. Imaginea oraşului Beijing din spaţiu se clasează pe locul 9. Fotografia a fost făcută de căpitanul Expediţiei 10 Commander, Leroy Chiao.
Un alt oraş, de data aceasta metropola americană New York, fotografiat de un membru al echipajului Expediţiei 10, ocupă locul 8. În imagine se pot distinge insula Manhattan, cu Central Park, precum şi părţi din cartierele Queens şi Brooklyn.
Munţii Himalaya, fotografiaţi de pe Staţia Spaţială Internaţională, se clasează pe locul 7. Capul Cod, de pe coasta de est a Statelor Unite, a câştigat cu forma sa de cârlig poziţia a şasea în top.
O imagine a unui complex de lansare din China, regiunea Jiuquan, se află pe locul al cincilea, în timp ce poziţia a patra este ocupată de o locaţie din aceeşi ţară: Marele Zid Chinezesc.
Dunele deşertului algerian formează o imagine spectaculoasă văzută din spaţiu şi se clasează pe locul al treilea în topul space.com. La fel de frumoasă este şi fotografia de pe locul al doilea, ce surprinde Lacul Nasser din Egipt.
Locul întâi este câştigat de o fotogafie a Lunii, cu negrul spaţiului pe fundal, alături de orizontul albastru al Pământului. Instantaneul aparţine lui Leroy Chiao.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu