joi, 16 octombrie 2008

V-aţi îndrebat vreodată cum miroase spaţiul? A friptură şi a metal încins


Dacă v-aţi întrebat vreodată cum miroase spaţiul, acum aveţi oportunitatea să aflaţi: miroase a friptură şi a metal încins, ne spun oamenii de ştiinţă.

NASA l-a însărcinat pe Steven Pearce, chimist şi director al companiei producătoare de parfumuri Omega Ingredients, cu recrearea în laborator a mirosului spaţiului.

Cercetarea sa îi va ajuta pe astronauţi să se pregătească mai bine pentru condiţiile pe care le vor întâlni în spaţiu.

Pearce a început să lucreze pentru NASA în luna august şi speră că va recrea mirosul până la sfârşitul acestui an.

"Am muncit în luna iulie pentru o expoziţie de artă, care era bazată pe miros şi unul dintre lucrurile pe care le-am creat a fost mirosul din interiorul staţiei spaţiale Mir. NASA a aflat şi m-a rugat să încerc să îi ajut să recreez mirosul spaţiului, pentru a-i ajuta pe astronauţi", a declarat Pearce, potrivit Daily Mail.

"Avem câteva indicii despre mirosul spaţiului. Am intervievat astronauţi care au făcut ieşiri în spaţiu. Atunci când s-au reîntors pe staţia spaţială şi şi-au dat jos costumele şi căştile au simţit cu toţii nişte mirosuri deosebite. Ce au simţit ei a fost mirosul de friptură, amestecat cu cel de metal încins", a povestit Pearce.

"Am recreat deja mirosul de friptură, însă cel de metal încins este mai greu de realizat", a mai spus chimistul.

Niciun comentariu: