Miile de şoferi care trec zilnic prin intersecţia Bascov din judeţul Argeş, nod de legătură între Autostrada Bucureşti-Piteşti şi drumul naţional spre Rîmnicu-Vîlcea, au motive să se bucure, pentru că după aproape un an construcţia pasajului subteran este gata.
Săptămâna aceasta a avut loc recepţia tehnică, fiind făcute aproape zilnic tot felul de testări. Inaugurarea era programată pentru data de 18 septembrie, numai că pasajul, care are o lungime de 730 de metri, va fi dat în folosinţă abia săptămâna viitoare. Nu se cunoaşte motivul acestei întârzieri, însă gurile rele spun că ar fi de ordin politic, pentru că liberalii argeşeni aşteaptă momentul în care la acest eveniment pot să participe premierul Călin Popescu Tăriceanu şi ministrul Transporturilor, Ludovic Orban. În prezent, firma constructoare se ocupă de finisajele din zonă şi reamenajarea unor spaţii verzi, care au fost distruse complet. Pasajul subteran de la Bascov este o prelungire a Centurii Piteştiului şi a costat în jur de două milioane de euro.
FĂRĂ TROTUARE PE POD
Toate bune şi frumoase, numai că autorităţile din Bascov se plâng că acest pasaj le creează probleme oamenilor care locuiesc în imediata vecinătate. Pietonii riscă să fie loviţi în orice moment de tirurile ce tranzitează zona, pentru că nu există încă trotuare. Există câteva alei pietonale, dar doar pe lângă sensul giratoriu şi nu de-a lungul drumului.
Primarul Gheorghe Stancu spune că pasajul a adus localităţii şi avantaje, dar şi dezavantaje, pentru că locuitorii din mai multe blocuri nu mai pot ajunge cu maşinile în parcările proprii, iar subsolurile mai multor imobile au fost inundate de motopompele pasajului. "Dânşii vor să taie panglica, dar mai sunt unele probleme pe care nu le-au rezolvat. În primul rând, trotuarele pe sensul de mers către Râmnicu-Vâlcea nu există. Pur şi simplu la această oră pietonii trebuie să meargă cu tirurile în spate. Acest sens pietonal este foarte circulat, pentru că în centrul comunei sunt principalele instituţii publice unde vin oamenii, începând de la primărie, biserică, şcoli şi grădiniţe", s-a plâns edilul Gheorghe Stancu.
Acelaşi primar mai spune că are promisiunea construirii unui microsens giratoriu ce ar rezolva cât de cât problema locatarilor care nu mai pot ajunge în parcările blocurilor: "Constructorii nu au rezolvat nici problema spaţiilor verzi pe care le-au distrus şi au promis să le refacă. Un alt lucru grav este că cei care locuiesc în blocurile E-uri şi F-uri şi care au maşini nu mai pot intra în parcările blocurilor. Aici mi-au zis că or să facă un microsens giratoriu ce ar putea reprezenta cât de cât o soluţie. Apoi staţiile de repompare din pasaj mi-au inundat subsolurile a şapte blocuri. Nu vă mai spun că au fost câteva societăţi comerciale ce funcţionau pe marginea drumului şi care s-au închis pentru că în zonă nu se mai poate opri şi nu mai aveau clienţi".
ŞI BUNE, ŞI RELE...
Există însă şi părţi bune ale pasajului subteran de la Bascov, cea mai importantă fiind fluidizarea traficului ce a mâncat nervii şoferilor timp de un an de zile. "Trebuie să recunosc însă că localitatea Bascov are şi avantaje atât prin construirea acestui pasaj, cât şi din punct de vedere arhitectural, dar şi în ceea ce priveşte fluidizarea traficului. Nu am fost anunţat în legătură cu inaugurarea”, a concluzionat primarul Gheorghe Stancu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu