marți, 21 octombrie 2008

Copilul tău este prea răsfăţat? Aşa îţi dai seama!

Copiii nu se nasc răsfăţaţi, spun specialiştii. Când adulţii din preajma lor (părinţi, bunici) sunt mereu dispuşi să le satisfacă toate dorinţele, fără a stabili nişte reguli şi limite clare, copilul va înţelege că el deţine puterea şi, drept urmare, se va comporta ca un conducător.


Specialiştii site-ului webMD.com ne spun care sunt semnele care ne arată că micuţul nostru începe să se răsfeţe. Pentru că se crede mare conducător, copilul va pretinde să i se facă pe plac în orice situaţie, iar dacă vreunul dintre “supuşi” va îndrăzni să se opună, micul dictator va protesta cu crize de nervi, agresivitate verbală sau fizică. Iată cele 10 semne de răsfăţ.

1 Recurge la plâns sau strigăte când doreşte ceva
2 Se aruncă pe podea şi nu vrea să se ridice
3 Aruncă jucăriile sau loveşte în oricine e pe lângă el atunci când e pedepsit
4 Vă ignoră când îi puneţi întrebări
5 E nepoliticos cu adulţii sau cu partenerii de joacă
6 Refuză să împartă jucăriile cu alţi copii
7 Vrea să fie tot timpul în centrul atenţiei
8 Vrea jucăriile altor copii şi după ce le primeşte se plictiseşte repede de ele
9 Are tot timpul dezordine în cameră şi nu vrea să ajute la treburile casei
10 Nu respectă orele de culcare

Câteva sfaturi utile pentru părinţi

Dacă “simptomele” de mai sus se potrivesc, trebuie să luăm măsuri. Specialistul Click!, psihologul Liliana Lupu, ne învaţă cum să ne comportăm şi cum să răspundem copiilor cu acest gen de comportament.

- Daţi-le recompense de bună purtare, dar şi pedepse, atunci când greşesc.
- Nu le daţi impresia că faceţi cum vor ei, chiar dacă plâng sau se tăvălesc. În momentele de furie, trimiteţi-I în camera lui până se calmează şi învăţaţi-I să ceară scuze.
-Nu le permiteţi să vă ignore cerinţele
- Nu le cumpăraţi tot ce vor ei şi daţi-le impresia că trebuie să câştige acele jucării.
- Arătaţi-le că nu există altă opţiune când vine vorba de somnul de seară. Trebuie să doarmă pentru că sunt în creştere.

Niciun comentariu: