Deşi achiziţionarea "supermaşinilor" pentru IGPR a fost aprobată, pas cu pas, şi de structurile abilitate din cadrul MIRA, ba chiar are la bază o hotărâre de guvern, responsabilitatea pare să fie pasată în cârca şefului IGPR, chestorul Gheorghe Popa (foto). Să se repete oare istoria din cazul accidentelor în lanţ de pe Autostrada Soarelui, când Dumitru Jianu şi-a pierdut funcţia de şef al Direcţiei Poliţiei Rutiere, fiind scos "ţap ispăşitor", după cum spune liderul SNPV "Pro lex", Vasile Lincu? Pentru moment, chestorul Popa susţine că nu se teme, deoarece a acţionat perfect legal şi s-a ales oferta cu cel mai mic preţ.După ce în urma scandalului provocat de achiziţionarea "supermaşinilor" pentru IGPR chestorul Gheoghe Popa a primit de la ministrul David un ultimatum de 48 de ore "ca să suspende contractele sau să plece", şeful Poliţiei Române face o cronică a desfăşurării controversatelor evenimente. "În iunie 2006 s-a făcut o notă raport de către Direcţia Financiară din MIRA, care a fost aprobată de conducerea ministerului, privind achiziţionarea prin leasing financiar a 2.000 de autospeciale pentru dotarea IGPR. Astfel, în această notă IGPR a explicat care sunt principalele tipuri de autospeciale de care poliţiştii au nevoie şi a trimis-o la minister. După ce MIRA şi-a dat ok-ul la 21 ianuarie 2007, prin Hotărârea de Guvern 1852 s-a autorizat atribuirea acestor contracte de furnizare pe bază de leasing financiar pe o perioadă de trei ani pentru achiziţionarea de autospeciale, microbuze şi autobuze".
MIRA A AVIZAT CAIETUL DE SARCINI
Hotărârea respectivă nu prevedea însă doar dotarea poliţiei, ci şi a celorlalte inspectorate. Astfel că valoarea totală a Hotărârii de Guvern era de 765 de milioane de lei noi, din care pentru IGPR s-au dat doar 487 de milioane de lei pentru achiziţionarea a 2.923 de autospeciale. După ce IGPR a aflat ce sumă i-a fost alocată, la 10 mai 2007 s-a declanşat achiziţia prin licitaţie deschisă, anunţul de participare fiind publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice). "Pentru elaborarea documentelor de atribuire au fost consultate de către IGPR toate structurile cu atribuţii în domeniul acesta. Atât specificaţiile tehnice, cât şi întreaga logistică au fost avizate de minister. La 10 mai a apărut anunţul de participare la licitaţie, iar la 11 mai 2007 se publică atât în Suplimentul Jurnalului Oficial al UE, precum şi în Monitorul Oficial al României, nr. 330, partea a IV, Achiziţii Publice".
FIRMA AGER LEASING, VERIFICATĂ PRIN SRI, DGIPI, DGA
Licitaţia şi-a urmat cursul normal, iar documentele de atribuire au fost solicitate şi ridicate de 48 de operatori economici. Dintre aceştia, firma Ager Leasing, patronată de Mihai Bogdan Savin, a depus oferte pentru toate 31 de loturi de maşini, Raiffeisen pentru un singur lot, iar Ţiriac pentru două loturi. Ofertele câştigătoare au fost stabilite la 29 februarie 2008 de comisiile de evaluare. Din cele 31 de loturi, firma Ager Leasing a câştigat 28, Ţiriac un singur lot, iar pentru alte două loturi au fost anulate procedurile, pe motiv că nu au fost îndeplinite cerinţele din caietul de sarcini. În legătură cu scandalul iscat, Gheorghe Popa, şeful IGPR, susţine că nu are nici cea mai mică teamă, deoarece nu a încălcat sub nici o formă legea când a achiziţionat autospecialele. El a precizat faptul că nici una dintre instituţiile abilitate ale statului – DGA, DGIPI, SRI – nu a avut vreo obiecţie în legătură cu acest contract.
POPA ÎL CONTRAZICE PE DAVID
După ce Traian Băsescu a criticat marţi faptul că MIRA a semnat contracte pentru 392 de autoturisme Logan, la preţul de 11.700 de euro bucata, pentru care s-au contractat echipamente în valoare de 40.000 de euro, de trei ori mai scumpe decât maşinile, necunoscutele ecuaţiei au început să se complice. Fiecare a scos cămaşa pe unde a putut, căutându-se ca de fiecare dată ţapi ispăşitori. În replică la afirmaţiile preşedintelui Băsescu, ministrul David a spus că atenţionase deja conducerea IGPR despre modul în care se desfăşoară contractul. Mai mult, bosul de la Interne a precizat că la data de 22 septembrie a dispus Corpului de Control al MIRA o anchetă pe acest caz. În ciuda faptului că toate acuzaţiile îl vizează direct, chestorul Popa susţine că acţiunile sale s-au desfăşurat conform legii. Cât priveşte costurile autospecialelor, conducerea IGPR a spus că acestea sunt justificate, deoarece România va intra în spaţiul Schengen, iar implementarea unor sisteme performante constituie deja o necesitate. "Deşi foarte mulţi, inclusiv ministrul David, au spus că preţurile la maşini şi la echipamente sunt cam piperate, noi am ales totuşi ofertele cu cele mai mici preţuri. IGPR este autoritate contractantă şi nu poţi opri o licitaţie din moment ce ai aprobat desfăşurarea ei, căci normele te obligă să duci până la sfârşit procedurile de achiziţie. La 22 septembrie 2008 s-au semnat contractele, iar atunci ministrul David a trimis Corpul de Control la IGPR".
IGPR NU A PLĂTIT PĂNĂ ACUM NIMIC
Deşi scandalul declanşat a vizat costurile foarte mari ale maşinilor achiziţionate, totuşi până în acest moment IGPR nu a plătit absolut nimic. "Procedurile în astfel de cazuri nu sunt chiar atât de simple. Trebuie să vină prototipurile, deoarece maşinile nu sunt de serie, ci unicat. Nimeni din ţara asta nu va mai avea un Logan cu specificaţii, aşa că ele vor fi mai întâi testate. Loturile se trimit eşalonat, astfel că fiecare lot poate fi plătit în termen de şase luni sau trei luni. Inginerii ştiu să explice cel mai bine acest lucru, dar ceea ce am cerut noi pentru aceste maşini deschide o nouă linie de fabricaţie", ne-a declarat chestorul Popa.
Jianu, demis fără drept de apel
Dumitru Jianu, fostul şef al Direcţiei Poliţiei Rutiere demis la data de 6 iulie 2007 este un alt ţap, scos ispăşitor de ministrul de Interne Cristian David. Atunci, Jianu a fost eliberat din funcţie pe motiv că oamenii din subordinea lui au demonstrat "o abordare superficială" în gestionarea accidentelor petrecute pe Autostrada Soarelui, în care au fost implicate nu mai puţin de 16 maşini. Accidentele de pe Autostrada Soarelui, provocate din cauza incendiilor de vegetaţie au fost "scânteia" care l-a determinat pe ministrul Cristian David, şeful MIRA, să ia hotărârea de a cere demisia şefului Poliţiei Rutiere. Măsura luată atunci de David a avut la bază analiza modului de acţiune a poliţiştilor în cazul accidentelor de pe A2, în care un tânăr de 23 de ani şi-a pierdut viaţa, iar alte 12 persoane au fost grav rănite. "Stângăcia demonstrată de poliţişti şi intervenţia lor tardivă" reprezintă motivele pentru care ministrul a luat o astfel de decizie. Totodată, David i-a mai reproşat lui Jianu că nu a gestionat bine situaţia şi că, deşi avea un elicopter la dispoziţie, care trebuia să survoleze în week-end autostrada, acesta nu ar fi fost ridicat de la sol nici măcar după producerea accidentelor. Să-l aştepte aceeaşi soartă şi pe chestorul Popa?
Premierul l-a demis pe Popa
Primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu a dispus aseară eliberarea chestorului Gheorghe Popa din funcţia de şef al IGPR, dând astfel curs solicitării ministrului de Interne, Cristian David. Ministrul a obţinut astfel schimbarea lui Popa în numai câteva ore de la înaintarea cererii către şeful său din Executiv. "Câtă vreme voi fi eu ministru, acest contract nu se va derula", a spus Cristian David, acuzându-l pe chestorul Popa de management defectuos, după ce marţi a afirmat că întreaga responsabilitate privind derularea şi execuţia contractului de achiziţie a autospecialelor revine Inspectoratului General al Poliţiei Române. "De la bun început am atras atenţia Poliţiei Române cu privire la modul în care se derulează procedura de achiziţie a autospecialelor, fiind de altfel cunoscut că am avut reţineri şi temeri în legătură cu preţurile ce urmează a fi introduse în acest contract. La momentul în care am luat cunoştinţă de acest contract, imediat, la 22 septembrie, am dispus Corpului de Control al MIRA efectuarea unui control cu privire la această achiziţie. Acest control s-a finalizat şi concluziile lui stau la baza sesizării DNA", spunea încă de marţi ministrul de Interne. Interimatul la conducerea IGPR va fi asigurat de comisarul şef Gheorghe Plai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu